Despre autor
Adelin Daniel Nedelea este profesor în învățământul preuniversitar din anul 2007, obținând definitivatul în anul 2009. Este absolvent al Facultății de Geografie din cadrul Universității din București și a obținut titlul de doctor în geografie în anul 2011, în cadrul aceleiași instituții.
A obținut numeroase diplome și certificate în urma absolvirii diferitelor programe de formare continuă. A participat la numeroase conferințe naționale și internaționale, a publicat peste 10 articole științifice în reviste din țară și din străinătate și este autor de auxiliare și manuale școlare.
Este coordonator de programe educative. Face parte din echipa Liceului Teoretic Național din prima zi de funcționare, respectiv din anul 2012, unde alături de alți colegi și coordonați de un staff managerial cu experiență, a contribuit la dezvoltarea și creșterea performanțelor școlii și a participat la numeroase stagii de formare continuă a cadrelor didactice organizate de către școală, aceasta având un rol important în dezvoltarea elevilor.