Salt la conținut
Edulit
Radu-Eugen Boriga

Radu-Eugen Boriga

Conferențiar universitar la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București, cu peste 25 de ani de experiență didactică, dintre care primii 10 ani în învățământul liceal. Președintele Comisiei Naționale de Informatică din cadrul Ministerului Educației.

Informatică

Despre autor

Radu-Eugen Boriga este conferențiar universitar la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București, având peste 25 de ani de experiență didactică, dintre care primii 10 ani în învățământul liceal. De asemenea, din anul 2016 este președintele Comisiei Naționale de Informatică din cadrul Ministerului Educației, iar din anul 2006 a fost implicat în activitatea Comisiei Centrale a Olimpiadei de Informatică în calitate de președinte, președinte executiv sau vicepreședinte.

Activitatea sa profesională îmbină susținerea unor cursuri universitare de programare (limbajele Python, C și Java, tehnici de programare, structuri de date) și securitatea informației, desfășurarea unor activități de cercetare, coordonarea studenților în elaborarea lucrărilor de licență sau disertație, precum și integrarea tehnologiilor de ultimă oră în procesele de învățare.

În activitatea sa didactică, îl preocupă atât formarea studenților ca viitori programatori, cât și dezvoltarea capacității lor de a lucra în echipă, de a gândi critic și de a propune soluții coerente, eficiente și bine fundamentate.