Prof. Radu-Eugen Boriga, conferențiar universitar la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București, privește programarea mult dincolo de ecrane, sintaxe și linii de cod.
În acest interviu, discutăm despre rolul esențial al gândirii computaționale în viața de zi cu zi și modul în care studenții de astăzi pot folosi Inteligența Artificială fără a-și pierde propriul spirit critic.
Informatica este adesea confundată cu învățarea unor limbaje de programare care se schimbă rapid. Din perspectiva dumneavoastră, care este „alfabetul” neschimbător pe care un student trebuie să și-l însușească pentru a se putea adapta în carieră?
Din punctul meu de vedere, „alfabetul” neschimbător al informaticii nu este un limbaj de programare anume, ci capacitatea de a gândi riguros și logic. Limbajele de programare se schimbă, apar tehnologii noi, unele dispar, însă principiile fundamentale rămân: logica, algoritmii, structurile de date, modul de reprezentare a informației, capacitatea de a analiza o problemă și de a construi o soluție pas cu pas.
Un student care înțelege aceste fundamente se poate adapta mult mai ușor. Dacă știe cum funcționează o instrucțiune de decizie, o instrucțiune repetitivă, o funcție, o structură de date sau un algoritm, va putea învăța mai rapid orice limbaj nou. Din acest punct de vedere, un limbaj mai apropiat de limbajul natural, cu sintaxă mai simplă, așa cum este limbajul Python, poate fi mai potrivit pentru început decât limbajul C++, care este mult mai complex și presupune o atenție mai mare la detalii tehnice încă din primele etape ale învățării. Astfel, studentul se poate concentra mai întâi pe logica problemei, pe algoritm și pe modul de gândire, fără să fie copleșit de multe detalii tehnice încă de la început.
De aceea, cred că informatica trebuie predată nu ca o simplă colecție de comenzi, ci ca o disciplină a gândirii clare, ordonate și creative. Limbajul de programare este doar un instrument; important este ca studentul să învețe să gândească structurat și să poată transfera această gândire de la un limbaj la altul.
Într-un domeniu unde internetul poate oferi răspunsuri instantanee, care mai este rolul unui curs sau al unui manual structurat?
Internetul oferă răspunsuri rapide, dar nu oferă întotdeauna înțelegere. Un curs sau un manual structurat are rolul de a construi o logică a învățării. Acesta organizează informația, o așază într-o ordine firească și îl ajută pe student să înțeleagă nu doar „cum se face”, ci și „de ce se face așa”.
Pe internet poți găsi o soluție punctuală, dar fără o bază solidă riști să copiezi mecanic, fără să poți adapta soluția la o problemă nouă. Un curs sau orice alt material didactic bine realizat oferă context, un traseu eficient de acumulare a cunoștințelor și criterii de selecție. Practic, acesta îl ajută pe student să nu se piardă în multitudinea de informații și să distingă între o soluție corectă, una eficientă și una doar aparent funcțională.
Gândirea computațională presupune descompunerea problemelor complexe în pași logici. Cum îi ajută acest mod de a gândi pe studenți în viața de zi cu zi, dincolo de ecranul calculatorului?
Gândirea computațională este utilă mult dincolo de programare, pentru că îi învață pe studenți să nu se blocheze în fața unei probleme complexe. Atunci când o situație pare dificilă, primul pas este să o descompui în părți mai mici, mai clare și mai ușor de gestionat.
Acest mod de gândire îi ajută în organizarea timpului, în luarea deciziilor, în planificarea unui proiect sau chiar în rezolvarea unor situații cotidiene. În loc să reacționeze impulsiv, învață să observe, să identifice datele problemei, să stabilească priorități și să aleagă o strategie. Practic, informatica îi antrenează să fie mai ordonați, mai răbdători și mai eficienți în gândire.
În contextul ascensiunii Inteligenței Artificiale, cum îi antrenați pe studenți să rămână critici și să folosească aceste unelte pentru a-și amplifica creativitatea, nu pentru a-și înlocui propria gândire logică?
Inteligența Artificială trebuie privită ca un instrument, nu ca un substitut al gândirii. Îi încurajez pe studenți să o folosească pentru explorare, verificare, generare de idei sau optimizare, dar nu să accepte automat orice răspuns primit. Este esențial să învețe să pună întrebări bune și să verifice rezultatele.
Un student trebuie să poată spune: „Este logic ce primesc?”, „Pot explica această soluție?”, „Funcționează în toate cazurile?”, „Există o variantă mai bună?”. Dacă nu poate explica soluția, înseamnă că nu a înțeles-o cu adevărat. Așadar, Inteligența Artificială poate amplifica creativitatea, dar numai atunci când studentul are deja o bază logică și critică. Ea nu trebuie să gândească în locul lui, ci să-l provoace să gândească mai bine.
Programarea este adesea comparată cu arta sau cu scrisul. Cum încurajați creativitatea studenților în limitele rigide ale sintaxei și ale eficienței computaționale?
Așa cum Eminescu nu a inventat cuvintele și nici regulile gramaticale ale limbii române, ci le-a transformat în artă pură prin forța geniului său, tot astfel programatorul nu inventează sintaxa, ci o folosește pentru a da formă unei idei. Regulile nu anulează creativitatea, ci îi oferă un cadru în care se poate manifesta. În programare, ca și în poezie, frumusețea nu stă doar în respectarea regulilor, ci în felul limpede, original și profund în care acestea sunt puse în slujba unei viziuni.
Îi încurajez pe studenți să caute mai multe variante pentru aceeași problemă, să compare soluții, să observe diferența dintre un cod care doar funcționează și unul care este clar, elegant și eficient. Creativitatea în programare înseamnă să găsești o cale simplă pentru o problemă complicată, să scrii cod ușor de citit și să transformi o idee abstractă într-un rezultat concret. În acest sens, programarea este într-adevăr o formă de creație: una bazată pe logică, precizie și imaginație.
