Din experiența dumneavoastră de profesor și autor de manuale de limba franceză, care considerați că este diferența dintre învățarea unei limbi străine ca set de reguli gramaticale și învățarea ei ca instrument real de comunicare și de înțelegere a altor culturi?
Învățarea unei limbi străine este un proces complex, alcătuit din mai multe componente care se dezvoltă în interdependență și formează, asemenea pieselor unui puzzle, capacitatea de a comunica în limba studiată.
Setul de reguli este necesar dezvoltării competenței de exprimare corectă în limba modernă, așa cum varierea contextelor și a materialelor-suport este esențială pentru a forma abilități de înțelegere a mesajelor dintr-o limbă străină. În mod evident, totul este strâns legat de cultura limbii-țintă, pentru că scopul profesorului este acela de a transmite și de a forma nu doar competențe lingvistice, ci mai ales competențe de comunicare interculturală prin intermediul limbii studiate.
Predarea limbilor străine presupune nu doar dezvoltarea competențelor lingvistice, ci și contactul cu alte moduri de a gândi și de a privi lumea. Cum poate manualul de limba franceză să contribuie la formarea deschiderii culturale și a curiozității intelectuale a elevilor?
Unul dintre lucrurile care îmi plac la materia pe care o predau este tocmai contribuția incontestabilă pe care o are la formarea gândirii critice și a culturii generale a elevilor.
Dincolo de formarea competențelor lingvistice, profesorul de limba franceză este cel care intermediază contactul elevilor cu o altă cultură, cu o altă manieră de a privi lumea și problemele sale actuale. Ora de limba franceză, prin tematicile abordate, poate fi, pe rând, oră de dirigenție, de educație civică sau ecologică, de istorie sau geografie, de literatură sau arte, iar tocmai această versatilitate a disciplinei o face atât de interesantă.
Rolul manualului în acest demers este acela de element care să stârnească interesul și curiozitatea elevilor pentru temele și subiectele propuse, atât în momentul înțelegerii fenomenelor sociale sau culturale abordate, cât și în acela în care le vine rândul să își exprime propriile opinii.
Manualul trebuie, din această perspectivă, să propună suporturi sau subiecte care să fie adaptate nivelului, vârstei și gusturilor elevilor, dar să încerce, în același timp, să îi scoată din zona de confort, să îi provoace sau să îi încurajeze să își dezvolte creativitatea, totul în strânsă legătură, evident, cu prevederile programelor școlare.
Într-o perioadă în care elevii sunt expuși constant la conținut digital, rețele sociale și forme rapide de comunicare, care sunt cele mai mari provocări în a-i motiva să învețe o limbă străină în mod riguros și profund?
Cred că „riguros” și „profund” sunt doi termeni care sunt din ce în ce mai greu de asociat procesului de învățare, pentru că se bazează pe atenție și răbdare, două trăsături care devin din ce în ce mai rare.
Conținuturile pe care le consumă în mod frecvent elevii pe internet le solicită atenția pe durate scurte de timp și nu le dezvoltă în niciun fel răbdarea.
Așadar, una dintre provocările constante este aceea de a dinamiza cât mai mult orele de curs, pentru a-i păstra conectați, prin varierea suporturilor folosite (texte, înregistrări, imagini), dar și a metodelor de lucru. O altă provocare ar fi aceea de a transforma aproape orice activitate într-una ludică sau creativă, tot din dorința de a le păstra viu interesul pentru ceea ce se întâmplă în clasă.
Aceste prime provocări contribuie la creșterea motivației elevilor de a se implica activ în propria învățare, de a participa la orele de curs. Pentru ca procesul să devină, în schimb, riguros și profund este nevoie de ceva mai mult, și anume de prelungirea învățării în afara orei de curs.
Aici intervin temele de studiu individual, proiectele de grup sau de clasă, provocările pe care le lansează profesorul, care trebuie să respecte și ele aceleași principii – să fie creative, ludice și atrăgătoare.
Dincolo de vocabular și gramatică, ce tip de competențe sau atitudini credeți că ar trebui să cultive studiul limbii franceze în școală, pentru ca elevii să poată naviga cu mai multă încredere într-o lume globalizată și multiculturală?
Consider, în primul rând, că vocabularul și gramatica nu trebuie să fie decât instrumente de lucru, în niciun caz elementele principale ale orei de limba franceză și nu obiective în sine. Studiul limbii trebuie să se concentreze pe formarea de competențe reale de comunicare, contextualizate și adaptate nevoilor elevilor.
În plus, prin natura disciplinei și a modului de lucru, ea contribuie la formarea unor competențe transversale utile, precum abilitatea de a lucra în echipă sau pe proiect, capacitatea de a se informa și de a sintetiza și restitui informații obținute din surse multiple, capacitatea de a problematiza, de a analiza critic și de a exprima un punct de vedere clar și pertinent pe o temă dată – toate abilități necesare dezvoltării personale, academice și profesionale.
Dincolo de acestea, ar trebui avut întotdeauna în vedere rolul esențial al orei de limbă franceză, acela de a facilita accesul către o altă cultură și, în mod foarte concret, către oportunități de studiu și de muncă în medii globale și multiculturale.
Studiul limbii franceze, sau al oricărei limbi moderne în general, nu contribuie doar la formarea unor competențe de comunicare de bază sau la dobândirea unor cunoștințe de cultură generală legate de spațiul geografic al limbii învățate, ci le oferă elevilor un instrument și tehnici de lucru utile pentru a se perfecționa, a studia mai departe sau a lucra în orice domeniu.
