Din experiența dumneavoastră, cum s-a schimbat relația elevilor cu limba română în ultimii ani, în contextul digitalizării accelerate?
Cred că elevii noștri trebuie să rămână în relația de condiționare onorantă cu limba pe care o vorbesc și care le dă identitate. Este rolul familiei, în primul rând, să le creeze climatul adecvat deprinderii și dezvoltării unei limbi materne corecte, expresive, bogate, exersate în contexte firești de comunicare, în respect pentru fiecare cuvânt, și este, apoi, rolul școlii să conștientizeze această datorie față de un instrument de comunicare în absența căruia vorbitorii nu pot exista. Digitalizarea accelerată, pe atât de accelerată pe cât noi, adulții, o permitem în lumea celor aflați la început de viață, nu poate afecta această relație de condiționare reciprocă, dar poate afecta nivelul competenței de comunicare, dacă ea va permite copilului să o exerseze într-un mediu sărăcit de idei, așa cum sunt multe dintre mediile digitale frecventate de tineri.
Care sunt cele mai eficiente metode prin care putem transforma studiul gramaticii dintr-un exercițiu mecanic într-un proces de înțelegere reală?
Limba este vie și în mișcare, nu e un obiect de studiu, ci un instrument existențial, iar gramatica nu înseamnă o succesiune de norme aride și de concepte de memorat pentru școală, ci logica internă a acestui organism prin care existăm. Cu cât mai repede va înțelege copilul că studiul limbii e o poveste, cu legături între istorie și prezent, cu deschideri logice, cu spații fascinante de conexiune între gând și expresie, cu atât mai dornic va fi să o exploreze. Nu cred că studiul gramaticii este un exercițiu mecanic pentru niciun elev; sper să fie o provocare a minții, la fel ca toate celelalte științe.
Ce rol mai are manualul școlar astăzi, într-o lume în care elevii au acces constant la informație online?
Accesul la informație, foarte facil astăzi, pentru copilul nativ digital, nu înseamnă, implicit, și acces la cunoaștere, căci între informație și cunoaștere intervine lungul proces al învățării. Manualul are tocmai acest rol: el ghidează învățarea, propune conținuturi selectate atent, de specialiști, le asociază activități care urmăresc atingerea unor competențe, îl poartă pe copil pe un traseu prestabilit, învățându-l ca, la capătul călătoriei comune, să fie liber și să găsească mai departe alte drumuri. Iar între manual și învățăcel stă, întotdeauna, profesorul care face din manual o cale.
Există o tensiune între corectitudinea exprimării și libertatea de gândire? Cum o gestionați în clasă?
Întrebarea mă duce spre Martin Heidegger, care nota: „Limba este locul de adăpost al ființei. În adăpostul ei locuiește omul”. Gândirea este liberă doar atunci când se întrupează într-o expresie corectă. Dacă ne gândim la dificultatea unor adolescenți, în anumite momente, de a exprima ceea ce gândesc, atunci rolul nostru este să-i învățăm să se elibereze de constrângerile unui vocabular sărac și de apăsările unor fraze strâmte. Doar atunci vor fi pe deplin liberi.
Cum ar trebui să decurgă o oră de limba română la liceu pentru a fi cu adevărat interactivă și relevantă?
În parteneriat. Și parteneriatul presupune implicarea profesorului în învățare, alături de elevi, descoperirea, împreună, a infinitelor sensuri ale literaturii, călătoria, tot împreună, prin cărți — nu doar prin cele obligatorii. Rolul profesorului este acela de a găsi căile de conexiune, de a convinge, de a stimula, iar acesta nu este un rol ușor. Orice altă formulă a orei de literatură, în afară de dialog, nu duce nici la învățare, nici la bucuria ei.
Cum îi convingeți pe elevi să citească într-o lume în care totul concurează cu cartea?
Lectura se deprinde de la vârste fragede, iar gustul pentru ea se învață, într-un efort comun al școlii și al familiei. Aceasta este situația ideală, dar nu avem parte doar de situații ideale. Prin urmare, e nevoie să găsim, pentru fiecare copil, soluția potrivită lui. Contează, însă, ca profesorul să îi convingă de faptul că el însuși este un cititor constant, să le aleagă cărți care îi provoacă și să le respecte fiecare progres. Să demonstreze zilnic, prin tot ceea ce face la clasă, că lectura nu este o alternativă, ci o condiție a dezvoltării personale.
Ce mesaj le transmiteți elevilor care sunt preocupați de citit și de cultură?
Că sunt pe drumul cel bun. Că în fiecare zi apar cărți care merită citite. Că oameni ca ei salvează lumea.
Ce ați vrea ca elevii dumneavoastră să-și amintească peste 20 de ani din ora de română?
După 40 de ani de la terminarea liceului, eu îmi amintesc lumina din sala de clasă când doamna profesoară ne vorbea despre o carte. Uneori nu îmi mai amintesc despre ce carte ne vorbea. Nici despre ce scriitor. Dar lumina aceea a rămas cu mine și se aprinde de câte ori deschid o carte. Nu știu dacă elevii mei au văzut această lumină — sper că da. Asta aș visa pentru ei. O lumină de drum lung.
