Cercetător format în laboratorul unui laureat Nobel și cu o carieră desfășurată în institute de elită din întreaga lume, dr. Daniel Funeriu dorește să transforme curiozitatea nativă a elevilor în gândire structurată.
În acest interviu, acesta explică de ce chimia nu este despre memorarea formulelor, ci despre învățarea discernământului, a răbdării și a rigorii intelectuale — instrumente esențiale pentru a recunoaște adevărul și pentru a avea încredere în puterea propriei minți.
Dincolo de respectarea programei școlare, care considerați că este miza reală a predării chimiei astăzi: ce tip de gândire, atitudine sau raportare la lume ar trebui să formeze această disciplină la elevii care vor trăi și lucra într-o societate profund tehnologizată și în continuă schimbare?
Miza reală a predării chimiei nu este memorarea formulelor, ci formarea unei gândiri capabile să înțeleagă și să modeleze lumea materială. Chimia cultivă respectul pentru adevăr, pentru rigoarea intelectuală și pentru responsabilitatea cu care folosim cunoașterea pentru a transforma lumea în care trăim.
Ați lucrat în laboratoare de prestigiu alături de laureați Nobel. Din perspectiva cercetătorului care a văzut vârful științei mondiale, ce trăsături de caracter sau structuri de gândire credeți că îi modelează studiul chimiei unui tânăr, dincolo de acumularea de informații?
Studiul chimiei dezvoltă mult mai mult decât cunoștințe. El formează răbdarea de a căuta adevărul, disciplina de a verifica ipotezele și modestia de a accepta că natura are întotdeauna ultimul cuvânt. Lucrând alături de cercetători de vârf, am observat că ceea ce îi diferențiază nu este doar inteligența, ci combinația dintre curiozitate, perseverență și capacitatea de a gândi riguros în fața incertitudinii. Am mai învățat ceva esențial alături de liderii mondiali ai științei : să identific impostura intelectuală. Chimia îi învață pe tineri exact aceste lucruri: să pună întrebări bune, să distingă între aparență și realitate și să transforme ideile în rezultate verificabile.
Multe dintre tensiunile sociale actuale provin din neînțelegerea mecanismelor lumii înconjurătoare. Cum poate gândirea de tip științific să devină un instrument de calmare a spațiului public și de dialog rațional?
Gândirea științifică nu ne spune ce să credem, ci cum să ajungem la concluzii solide. Ea ne învață să distingem între fapte și opinii, între dovezi și afirmații, între incertitudine și ignoranță. Într-un spațiu public dominat adesea de emoții și reacții rapide, această disciplină intelectuală poate reduce polarizarea și poate crea un teren comun pentru dialog. O societate care gândește mai științific nu este neapărat una în care oamenii sunt mereu de acord, ci una în care dezacordurile se rezolvă prin argumente și dovezi, nu prin prejudecăți și etichete. Spus simplu și un pic dramatic: emoțiile produc adesea războaie și rațiunea produce pace.
Într-o epocă în care informația este la un click distanță, dar cunoașterea profundă este tot mai rară, cum motivăm un tânăr să aleagă efortul înțelegerii în locul satisfacției imediate?
Spus simplu: nu știu și nu cred că știe cineva. Știu însă că am avea o șansă să facem asta dacă noi, ca societate, am crea o dinamică societală în care educația să fie valorizată tot timpul. Rezultatul ar fi că atunci când ajunge la școală, un elev ar avea certitudinea că i se va întâmpla ceva bun.
Vă amintiți acel moment din timpul studiilor sau din laborator când chimia a încetat să fie o teorie și a devenit o pasiune? Ce a declanșat acea scânteie?
Da, dar pentru mine nu a fost în laborator. A fost când am înțeles modul în care structurile chimice sunt construite: am avut atunci revelația „oaou, mie îmi place chestia asta”.
